Regele Mihai I al României a plecat la cele veșnice

 

Pe data de 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, Regele Mihai I al României a murit la reședința din Elveția a familiei regale.

Viața Majestății Sale a reprezentat și va reprezenta mereu un exemplu de credință tare, de curaj responsabil, de moralitate necondiționată, de bunătate fără egal și de răbdare fără sfârșit. Își iubea Țara și poporul într-un fel anume în care erau prezente emoția, delicatețea, discreția și puterea. Mutarea sa la Domnul este pe cât de firească pe atât de dureroasă.  

Liceul nostru s-a bucurat să fie mai aproape de Majestatea Sa Regele Mihai I al României prin intermediul elevilor și profesorilor implicați în manifestări cultural-educative apreciate de Casa Regală. Cartea de condoleanțe care îi este dedicată a fost deschisă la începutul acestei săptămâni. Toți cei care vor să transmită respectul lor pentru Rege, pentru Țară și pentru Istoria pe care am traversat-o, fie și preț de o clipă, împreună, sunt invitați să o facă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte pe Regele nostru și să-l odihnească acolo unde se bucură toți cei ce s-au nevoit să-și agonisească virtutea atât de grea și de mare a răbdării.

 

Scrie un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.