Erasmus+ KA2

     

 

 

 Proiectul Erasmus+ KA2 Les jardins de Babel Les jardins de Babel

 

                  

              Într-un moment în care valorile fundamentale ale Europei sunt sub semnul întrebării, iar pentru că noi credem cu tărie în aceste valori și în puterea educației, 5 instituții de învățământ europene au decis să lucreze împreună pentru un viitor mai bun. Prin combinarea celor mai bune practici, inovații educaționale și prin luarea în considerare diversitatea, dorim să furnizăm o educație de calitate  și prin urmare, să sporim perspectivele elevilor pe piața muncii. Proiectul “The gardens of Babel”, va reuni elevi și profesori din Franța, România, Italia, Suedia și Spania.

              Consecințele schimbărilor climatice provoacă îngrijorări tot mai mari. Țările europene sunt dispuse să lupte împotriva lor și, prin urmare, societățile trebuie să conștientizeze că a venit timpul pentru o schimbare. Împreună ne-am decis să propunem un proiect bazat pe predarea dezvoltării durabile prin crearea unor grădini educaționale în cele 5 școli europene. Provocările proiectului nostru constau în elaborarea unui sistem inovator de necontestat, fie în predarea disciplinelor de studiu, fie în modul de a dezvolta mentalități pentru viitor.

Site-ul actual al proiectului: https://babeldiary.wordpress.com/